Club 41 Romania
Presedinte
Doru Blioju
May the hinges of friendship never rust!
CLUBUL 41 ROMAN
Clubul 41 Român reuneşte prin cooptare foşti membri ai Mesei Rotunde Române, precum şi prietenii lor, în vârstă de peste 40 de ani, de bună credinţă, fără distincţie de rasă, naţionalitate, religie, condiţie socială sau filosofie.
Asociaţia Naţională “CLUB 41 ROMAN” are drept scop promovarea înţelegerii, prieteniei, toleranţei, întrajutorării, a celor mai înalte valori morale, profesionale si civice.
Acesta oferă foştilor membri ai Mesei Rotunde Române (M.R.R.), precum şi prietenilor lor în vârsta de peste 40 de ani, mijloacele de a menţine şi a dezvolta legăturile de prietenie.
Clubul 41 Român se organizează ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, nonprofit, apolitic şi nonconfesional.
Asociaţia “CLUB 41 ROMAN” contribuie cu mijloace materiale, financiare, conceptuale pentru ajutorarea celorlalţi membri ai societăţii civile lipsiţi de mijloace materiale de existenţă în special, bătrâni şi copii.