Fiind încă la Masa Rotunda , (si a lui Brancusi) resimt aceeasi materialitate calma, senină, într-o veşnică armonie şi dorinţă de spirit; masa care prin propria sa caracteristică, prin însăşi natura ei, exprima ideea de aşezare a oamenilor în jurul ei, de legătură între membrii aceleiasi familii, de reunire.
Principiul ei care ADUNA,UNEŞTE si APROPIE, în deviza ADOPT, ADAPT, IMPROVE m-a făcut să mă aproprii de Masa Rotunda, de a fi în spiritul ei şi de a clădi în jurul ei un mod de viata.
Am simţit în aceşti 10 ani de Club 41 , că această continuitate a primit binecuvantarea Clubului 41 , în acelaşi spirit pe care cu placere vreau să-l exprim prin acest Motto , pentru perioada preşedenţiei mele:
Motto-ul vine de la Kahlil Gibran – Profetul:
“ Prietenul este răspunsul dat nevoilor voastre.
El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi cu recunoştinţă,
El este căminul şi masa voastră,
Fiindcă la el veniţi, asemeni flamânzilor, cautându-l pentru oaza de linişte.
Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre ‘nu’-ul sinelui vostru, nici nu-i refuzaţi acel “da” aşteptat,
Iar cand este închis în el, inima voastră nu încetează a-i asculta inima;
Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se nasc în tăcere şi se împart într-o bucurie mută.
Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru;
Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa-i;
Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.
Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister nu mai e dragoste, ci-i ca o plasa în care , aruncată fiind, cade doar ceea ce-i de prisos.
Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie;
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoscă şi fluxul;
Şi la ce-i bun prietenul daca il căutaţi doar spre pierdere de vreme?
Cautaţi-l totdeauna pentru a vă trăi cu adevarat clipele,
Fiindcă-i rostul lui să vă umple nevoile, dar nu şi vidul din voi,
Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite,
Pentru ca în roua maruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi prospetimea.”
Nu haosul şi nu neantul se află în spatele, înaintea sau în jurul nostru, ci expresia acestui spirit, dorinţa noastră de a fi mai buni, mai umani, mai toleranţi cu ceilalţi
întru prietenie, întelegere şi întrajutorare.
Înlănţuirea acestor sentimente – într-un Lanţ al prieteniei – cu toţi cei ce au stat în jurul Mesei, sau au împărtaşit acest sentiment prin Clubul 41, face să se continue spre mai înalt acest spirit.
Suntem în acest spirit , dacă depaşim ceea ce ne face mai egoişti, mai infatuaţi, mai dependenţi de mecanisme deşarte, mai putin umani .
Dumitru Boicu,
Presedinte Club 41 Nr. 1